Samsung S8 se vinde de două ori mai repede decât Samsung S7

de: Claudiu Râpan
29 05. 2017

Încă de când s-au lansat, Samsung S8 și Samsung S8+ s-au vândut precum pâinea caldă. Acestea au fost niște terminale extrem de așteptate de către public, care nu au dezamăgit deloc. Conform unor rapoarte ale Samsung, cele două modele au doborât recordul companiei sud-coreene în ceea ce privește vânzările, situându-se mult peste cuplul S7/S7 Edge. Însă cât de rapid se vând noile telefoane scoase de Samsung?

Pe piața din Coreea de Sud cel puțin, acestea se vând de aproape două ori mai rapid decât vechile vârfuri de lance ale companiei asiatice. Samsung S8 și S8+ au depășit un milion de vânzări în țara de origine, la 37 de zile după ce au fost lansate oficial. Precedentele modele Samsung, S7 și S6, au avut nevoie de 74, respectiv 75 de zile pentru a ajunge la această performanță, a spus un oficial din cadrul companiei. Galaxy S8 doborâse deja și recordul pentru precomenzi pe aceeași piață asiatică, având un număr aproape dublu de solicitări față de cele 550.000 ale Galaxy S7, relatează PhoneArena.

De asemenea, noul lineup de flagship-uri ale companiei a cunoscut un salt semnificativ în vânzări de 1 mai, atunci când Samsung a anunțat un upgrade al Bixby care a adus pe noile terminale limba sud-coreeană pentru asistentul digital. Compania a declarat că doar în acea zi de 1 mai au fost vândute 160.000 de terminale S8.

Samsung S8 și S8+ au depășit deja 10 milioane, respectiv cinci milioane de vânzări la nivel mondial și probabil vor continua în acest ritm susținut și pe parcursul lunilor care vor urma, cel puțin până când Samsung va lansa mult așteptatul Note 8. În ciuda unor mici probleme tehnice cu primele modele vândute de S8 și S8+ cele două terminale s-au bucurat de un succes răsunător. Atât consumatorii, cât și criticii au fost foarte mulțumiți de noile telefoane de la Samsung iar compania a reușit să-și revină după dezastrul imens care a însemnat Galaxy Note 7.